SOS Piele uscată - Ce este și cum alegem o cremă hidratantă?

Pielea uscată este un simptom comun la multe persoane, în special in timpul anotimpurilor reci, inde. Dar mai poate fi determinată și de expunerea la medii cu umiditate scăzută (de ex. cu aer condiționat, căldură excesivă), utilizarea unor produse pe bază de detergenți sau agenți surfactanți duri, și chiar spălarea și exfolierea frecventă și excesivă. Mai mult, pe lângă un aspect inestetic, pielea uscată netratată duce la apariția mâncărimilor și a unui disconfort general, precum și a unor afecțiuni dermatologice cum ar fi dermatita atopică, eczema, etc. 

Pielea uscată este sinonimă cu un defect de barieră a pielii și este cauzată de pierderea apei din stratum corneum, care este stratul de la suprafață a pielii și porțiunea care intră prima în contact cu mediul exterior. Un stratum corneum sănătos formează o barieră eficientă de permeabilitate, denumită „barieră cutanată”, care restricționează pierderile de apă din organism și previne pătrunderea iritanților nocivi și a alergenilor în piele și organism. Acesta cuprinde celule denumite corneocite care, la o piele sănătoasă, sunt bine hidratate și  înglobate într-o matrice de lipide intercelulare.

Corneocitele conțin factorul natural de hidratare (FNH), o colecție de compuși higroscopici, care atrag și mențin apa în celule. Împreună cu lipidele intercelulare, aceste substanțe mențin plasticitatea pielii și procesul natural de descuamare a pielii. Pielea uscată înseamnă deshidratarea excesivă a acestui strat prin dezvoltarea fisurilor dintre corneocite, ducând la inflamație și mâncărime. Lipidele intercelulare din stratum corneum sunt formate din ceramide, colesterol și acizi grași liberi și sunt denumite în mod colectiv lamele lipidice. Atât compartimentul extracelular umplut cu lipide, cât și compartimentul intracelular cu apă al cornecitelor sunt importante pentru funcția de barieră și proprietățile de reținere a apei pielii.

Ce sunt emolienții?

Emolienții sunt agenți de lubrifiere și o parte integrantă și importantă din toate produsele de hidratare și hrănire a pielii. Ei ajută la menținerea hidratării optime a pielii, prin blocarea pierderii umidității și substanțelor lipidice din piele. Orice cremă hidratantă (sau „moisturizing” în engleză) își îndeplinește rolul prin prezența unor substanțte benefice numite emolienți.

Factorul natural de hidratare și lamelele lipidice sunt emolienți naturali, care ajută la menținerea unui pH scăzut de la nivelul stratului exterior al pielii, și reglează procesul natural de descuamare a pielii. Temperatura scăzută, vântul și un mediu uscat extrag acest substanțe din piele și afectează negativ procesul de descuamare natural. Același lucru se întâmplă dacă se folosesc agenți de spălare duri (cum ar fi sodium lauryl sulfate). Suplimentarea cu emolienții dintr-o cremă hidratantă este soluția ideală pentru a păstra o piele hidratată și suplă.

Emolienții acționează prin formarea unei bariere pe suprafața pielii pentru a preveni evaporarea apei (emolienți ocluzivi) sau prin atragerea și menținerea umidității în straturile superioare ale pielii (emolienți umectanți). Emolienții ocluzivi care se întâlnesc frecvent in cremele de față și de corp sunt: uleiurile vegetale și minerale, lanolină, parafina, untul de shea, de mango și untul de cacao, siliconi naturali și artificiali (ex. dimeticon), vaselină, squalan, ceruri (de albine, vegetale, sintetice). Emolienții humectanți des utilizați sunt: glicerina, urea, acidul hialuronic, acidul piroglutamic, aloe vera, butilen glicol, sorbitol, lactat de sodiu, alge marine, acizi alfa hidroxilici (AHA), mierea de albine.

Astfel, orice cremă hidratantă conține emolienți atât ocluzivi cât și umectanți în concentrații diferite, în funcție de tipul de ten pentru care este destinată crema. Pentru un ten gras, se va alege o loțiune sau un gel, eventual cu un conținut ridicat de umectanți. Pentru un ten normal/ uscat, este indicată o cremă onctuoasă, care conține mai multe tipuri de emolienți ocluzivi.

Pe lângă menținerea nivelului de hidratare din piele, emolienții mai împiedică și substanțele nocive și iritante din mediu să pătrundă in piele și chiar organism. In special, persoanele cu pielea uscată vor găsi emolienții utili în protejarea pielii, menținerea ei moale și netedă, și reducerea inflamărilor si iritațiilor.  Cu toate acestea, aceeași funcție de barieră poate provoca probleme pentru persoanele cu un ten gras, unde secreția de sebum este mai abundentă, contribuind la blocarea porilor în cazurile în care produsul este prea bogat în lipide, acizi grași.

Cum alegem o cremă hidratantă?

Deoarece funcția lor principală este de a atrage și menține umiditatea în piele, emolienții se găsesc în general în creme și seruri pentru hidratarea tenurilor. In general, într-o cremă sunt incluși atât emolienți ocluzivi cât și umectanți. Emolienții pot fi găsiți și în produsele pentru tenuri mai grase care pot fi deshidratate chiar dacă secreția de sebum este mai mare decât la un ten normal – uscat. Astfel, în funcție de concentrația de emolienți ocluzivi și emolienți umectanți dintr-o cremă, se stabilește utilizarea acesteia pentru un ten uscat sau unul gras. In general, pentru tenurile mai uscate (sau în anotimpurile mai reci) este necesară o cremă onctuoasă, care să conțină mai multe lipide decât umectanți. Pe când, pentru tenurile grase se recomandă cremele sub formă de loțiune sau gel care conțin mai puțini emolienți ocluzivi.

Ideal, cremele cu emolienți se folosesc de mai multe ori pe zi, pentru a se asigura un nivel de hidratare optim al pielii, și trebuie aplicați într-o cantitate generoasă pe suprafața pielii. De asemenea, studiile arată că folosirea cremelor care conțin și emolienți ocluzivi cât și emolienți umectanți, față de cele care conțin numai emolienți ocluzivi, sunt mai bine tolerate de către piele și determină refacerea optimă a barierei cutanate.

Surse:

Clinical Experimental Dermatology, vol. 38, nr. 3. Aprilie 2013, pp 231 – 238

British Journal of Dermatology, vol. 169, nr. 3, Septembrie 2013, pp 528 – 542

Drugs in context, nr. 7, Aprilie 2018, pp 1-14